Asociaţia Culturală Citatepedia®

răspândim idei şi sentimente

Cele mai recente articole

2% din impozitul pe venit pentru Asociaţia Culturală Citatepedia în 2013

A venit din nou vremea ca fiecare contribuabil să poată direcţiona 2% din impozitul pe venitul din anul trecut către un ONG pe care doreşte să îl sprijine. Dacă aţi ajuns pe această pagină, probabil cunoaşteţi deja Citatepedia, aşa că vă rugăm să vă alăturaţi celor care ne sprijină în acest fel. Nu vă costă nimic – dacă nu stabiliţi către cine vor fi direcţionaţi aceşti bani, vor ajunge în bugetul statului.

De fapt, vă invităm să sprijiniţi cultura şi educaţia din România, prin intermediul unui grup de site-uri care deservesc gratuit 1 milion de vizitatori/lună:

  • www.citatepedia.ro – portalul cultural-literar românesc cu cea mai mare audienţă (peste 450.000 de vizitatori diferiţi într-o lună)
  • www.citatepedia.net – cea mai mare colecţie interculturală de citate realizată vreodată în România şi una dintre cele mai mari din lume (circa 277.000 de înregistrări şi peste 10.000 de traduceri localizate între română şi alte limbi)
  • www.datepedia.ro – catalog de evenimente cultural-istorice
  • www.galeriadearta.com – cel mai accesat site informativ despre artele vizuale
  • www.ro-en.ro – site-ul din domeniul limbilor străine cu cea mai mare audienţă (peste 380.000 de vizitatori diferiţi într-o lună)

Faptele arată că putem face lucruri frumoase şi utile, de larg interes. Cu mai multe resurse, am putea face şi mai mult!

Pentru a vă fi cât mai uşor, iată cum trebuie procedat:

Dacă sunteţi salariat sau dacă aţi obţinut venituri asimilate salariilor (indemnizaţii de administratori, directori, asociaţi unici etc.):

  1. Descărcaţi Formularul 230 (deja completat cu datele Asociaţiei Culturale Citatepedia).
  2. Tipăriţi formularul (1 pagină).
  3. Completaţi datele de identificare a contribuabilului: nume, iniţiala tatălui, prenume, CNP, adresa de domiciliu (conform cu cartea de identitate), telefon. Semnaţi şi completaţi data. Nu completaţi nimic altceva (suma direcţionată va fi calculată automat).
  4. Depuneţi formularul la registratura administraţiei financiare de care aparţineţi (unde aveţi domiciliul sau unde locuiţi efectiv), până la data de 25 mai 2013 (data înregistrării).

Dacă aţi realizat venituri din alte surse (PFA, profesii liberale, chirii, câştiguri din investiţii, drepturi de autor, activităţi agricole etc.), trebuie să depuneţi la administraţia financiară o declaraţie privind veniturile pe care le-aţi realizat în anul anterior. Pe respectivul formular, într-o rubrică separată, se pot direcţiona cei 2% din impozitul datorat:

  1. Descărcaţi Formularul 200 (deja completat cu datele Asociaţiei Culturale Citatepedia).
  2. Tipăriţi formularul.
  3. Completaţi formularul, după caz. Anexaţi documentele care justifică veniturile realizate.
  4. Depunerea formularului 200 se face la administraţia fiscală, cel târziu pe 25 mai 2013 (data înregistrării).

Dacă vă este mai comod, puteţi să trimiteţi formularul prin poştă ca scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pe adresa Administraţie Fiscale.

Adresele agenţiilor fiscale sunt disponibile pe site-ul ANAF.

Pentru orice eventualitate, datele asociaţiei sunt următoarele:
Asociaţia Culturală Citatepedia
CIF: 29743518
Cont: RO29 BTRL 0140 1205 W846 06XX (deschis la Banca Transilvania)

Dacă doriţi să ne sprijiniţi, vă rugăm să recomandaţi această pagină cât mai multor persoane, fie că o faceţi pe blogurile personale sau în reţelele sociale, fie prin viu grai. Este nevoie de cât mai multe formulare depuse, pentru a putea face ceva semnificativ.

Pentru orice nelămurire, nu ezitaţi să lăsaţi un comentariu.

0

Your Cart