Asociaţia Culturală Citatepedia®

răspândim idei şi sentimente

Noutăți

Citatepedia.ro – peste 850.000 de vizitatori într-o lună

Site-ul Citatepedia.ro se află într-o evoluţie spectaculoasă. Pentru al doilea an consecutiv, audienţa înregistrează o creştere de peste 40%. În luna noiembrie 2018, aceasta a depăşit 850.000 de vizitatori diferiţi. Mai exact: 854.543.

Performanţa este una remarcabilă, mai ales dacă ţinem cont de domeniu. Este de departe cel mai de succes site cultural-literar existent vreodată în România. Citatepedia doreşte să pună popularitatea de care se bucură şi mai mult în slujba culturii din România.

Promovarea motivelor tradiţionale româneşti

Motivele tradiţionale reprezintă una dintre comorile culturale ale României. Asociaţia Culturală Citatepedia îşi propune să contribuie la promovarea acestora prin modalităţi inedite.

În acest sens, am aplicat pentru o finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Național pentru proiectul intitulat „Cercetare pentru valorificarea motivelor tradiţionale româneşti în creaţii moderne”. Spre bucuria noastră, solicitarea a fost aprobată. Şi nu oricum, ci pe locul 3 dintre cele 26 de proiecte depuse în cadrul ariei Patrimoniu Cultural Imaterial, ceea ce arată cât de apreciat a fost de către evaluatori.

De remarcat că Citatepedia promovează de mulţi ani proverbe româneşti, folclor în versuri, colinde etc. De această dată, ne orientăm spre partea vizuală a creaţiilor populare.

Proiectul nostru este programat să înceapă în primăvara lui 2019. Printre altele, vom realiza un site despre motivele tradiţionale româneşti, pe care îl vom anunţa la momentul respectiv. Aşadar, dacă vă interesează subiectul, rămâneţi pe fază!

Site-ul scriitoarei Alexandra Mihalache

Mulţi pasionaţi de scris, de toate calibrele, şi-au găsit pe Facebook un mediu care îi ţine în contact cu o anumită audienţă. Publici ceva şi imediat ai nişte reacţii. Chiar şi un simplu Like îţi dă o mică doză de dopamină. Este un sentiment plăcut, care te ţine în priză şi te motivează să scrii în continuare.

Pe de altă parte, ce publici pe Facebook este practic efemer. Sigur, poţi să parcurgi arhiva, dar extrem de rar o face cineva. Toată lumea vrea să vadă ce-a mai apărut nou. Dacă nu hrăneşti maşinăria cu postări noi, cazi în uitare.

Pentru un scriitor care doreşte să construiască ceva consistent, nu e bine să se bazeze doar pe Facebook pentru prezenţa sa online. Cel mai simplu este să fie prezent pe un site care îi organizează conţinutul şi îl face uşor de găsit, cum este Citatepedia.ro. Iar pentru cei care doresc să ducă lucrurile la un nivel superior, există întotdeauna soluţia unui site personal.

Alexandra Mihalache este o scriitoare cu un succes remarcabil pe Facebook: peste 40.000 de admiratori pe pagina oficială în acest moment. Dar în loc să se mulţumească cu acest status quo, s-a hotărât să ia taurul de coarne şi să îşi extindă prezenţa online cu propriul său site. Iar începutul este foarte promiţător.

Nu este un drum uşor. Există atât de mult conţinut publicat zilnic pe internet, încât este dificil de format o audienţă. Însă site-uri cultural-literare sunt relativ puţine în România. Site-uri de scriitori, cu domeniu propriu, sunt chiar surprinzător de puţine. Aşa că Alexandra Mihalache intră pe un teren neaglomerat şi, cu perseverenţă, poate dezvolta un proiect de succes.

Site-ul este realizat şi găzduit de Asociaţia Culturală Citatepedia. Deşi avem o îndelungată experienţă cu site-urile proprii, este primul site pe care îl realizăm pentru un scriitor şi ne bucurăm să promovăm şi astfel cultura în România.

0

Your Cart