Asociaţia Culturală Citatepedia®

răspândim idei şi sentimente

Author Archive: Lucian Velea

3,5% din impozitul pe venit pentru Asociaţia Culturală Citatepedia în 2021

3,5 la sută

Foto: © Vadreams

Ca la fiecare început de an, ai ocazia să faci o faptă bună, fără să te coste nimic! Concret, îi poţi spune statului să trimită 3,5% din impozitul tău pe venit către un ONG. Oricât ar fi acea sumă, contează foarte mult. Nu este vorba doar de nişte bănuţi, ci şi de încrederea pe care o transmiţi.

Ne-am bucura să alegi Asociaţia Culturală Citatepedia. Iată doar câteva motive:

Ce am făcut până acum

Asociaţia Culturală Citatepedia se ocupă de un grup de site-uri culturale/educaţionale, care deservesc gratuit circa 1 milion de vizitatori/lună:

De asemenea, editura Digital Unicorn a Asociaţiei Culturale Citatepedia a publicat cărţi de aforistică, de poezie şi cărţi pentru copii.

Nu în ultimul rând, Asociaţia angajează doar persoane cu dizabilităţi, care să-şi pună astfel în valoare abilităţile intelectuale.

Toate aceste proiecte au fost create cu resurse minime, pe parcursul a mai mult de 10 ani, cu multă perseverenţă. Ştim valoarea banilor şi ne e tare drag ceea ce facem.

Ce vrem să facem

Pe de altă parte, sunt şi lucruri pe care am putea să le realizăm, dar necesită costuri mai mari. Iată ce avem în plan:

  • Dezvoltarea site-ului Citatepedia.ro, pentru o mai mare implicare a utilizatorilor şi pentru mai multe facilități.
  • Realizarea unor noi site-uri culturale, pentru încurajarea lecturii în rândul tinerilor.
  • Angajarea de persoane cu dizabilităţi, pentru o activitate mai extinsă. Participarea voluntară este minunată şi va fi întotdeauna binevenită, dar sunt şi activităţi în care este necesar să ştim clar că cineva se va ocupa atunci când trebuie (de exemplu, ştiri culturale). Ne-am gândit că cel mai bine este să facem acest lucru având şi un scop social.
  • Publicarea unor cărţi deosebite, care nu intră în obiectivul altor edituri din România. Avem o viziune diferită, bazată pe o îndelungată experienţă. Vrem să publicăm cărţi pe care să-ţi fie drag să le ai sau să le dăruieşti, nu doar ca suport de informaţie, ci şi ca prezentare.
  • Publicarea de cărţi referitoare la dizabilităţi, nu doar pentru cei direct vizaţi, ci şi pentru publicul larg. Tematica merge dincolo de chestiuni medicale, iar unele poveşti de viaţă sunt adevărate pilde pentru toată lumea.
  • Dezvoltarea unui magazin online cu produse inedite, adresate în special iubitorilor de cultură şi celor care doresc să se înconjoare de inspiraţie. Veniturile obţinute urmează a fi folosite pentru activităţi culturale şi educaţionale non-profit.

Ce zici, merităm sprijinul tău?

Datele noastre pentru direcţionarea a 3,5% din impozitul aferent anului 2020 către noi sunt:

Denumire entitate nonprofit/unitate de cult: Asociatia Culturala Citatepedia
Cod de identificare fiscală: 29743518
Cont bancar (IBAN): RO29BTRL01401205W84606XX

Suma direcţionată prin sistemul 3,5% nu trebuie completată, va fi calculată de organul fiscal.

Depunere pentru salariaţi

Termen limită:
25 mai 2021

Pentru cei care au obţinut doar venituri din salarii sau asimilate salariilor (indemnizaţii de administratori, directori, asociaţi unici etc.):

  1. Descarci Formularul pentru Cererea 230. Datele noastre sunt deja completate. Dacă nu poţi descărca fişierul cu click, încearcă click-dreapta, apoi alegi comanda de salvare.
  2. Îl completezi cu datele de identificare ale contribuabilului: nume, iniţiala tatălui, prenume, CNP, adresa de domiciliu (conform cu cartea de identitate), e-mail, telefon. Suma direcţionată nu trebuie completată, va fi calculată de organul fiscal.
  3. Îl validezi (butonul verde de sus).
  4. Tipăreşti formularul, îl semnezi şi îl depui la registratura administraţiei financiare de care aparţii. Poţi şi să trimiţi formularul prin poştă ca scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pe adresa Administraţiei Fiscale.

Depunere clasică, pentru cei care au realizat venituri din alte surse

Cei care au realizat venituri din alte surse (PFA, profesii liberale, chirii, câştiguri din investiţii, drepturi de autor, activităţi agricole etc.), trebuie să depună la administraţia financiară Declaraţia unică privind veniturile pe care le-au realizat în anul anterior. Pe respectivul formular, există o secţiune prin care se pot direcţiona cei 3,5% din impozitul datorat.

Alte informaţii

Adresele agenţiilor fiscale sunt disponibile pe site-ul ANAF.

Dacă doreşti să ne sprijini, te rugăm să recomanzi această pagină cât mai multor persoane: pe blogul personal, în reţelele sociale, prin viu grai etc. Este nevoie de cât mai multe formulare depuse, pentru a putea face ceva semnificativ.

Pentru orice nelămurire, nu ezita să laşi un comentariu.

0

Your Cart