Asociaţia Culturală Citatepedia®

răspândim idei şi sentimente

Noutăți

Minibanner pentru promovare în Campania 2%

În urma unor solicitări, am creat un minibanner pentru cei care doresc să ne sprijine pe bloguri în Campania 2%:

2% pentru Asociaţia Culturală Citatepedia

Codul HTML care trebuie copiat este următorul:

Dacă aveţi nevoie de o altă variantă, lăsaţi mesaj şi rezolvăm.

7 motive pentru a ne susţine

Asociaţia Culturală Citatepedia se află în prima campanie de strângere de fonduri. Am primit deja multe mesaje pozitive, mulţumim tuturor pentru aprecieri şi pentru încurajări.

Din discuţii, mi-am dat seama că sunt cel puţin 7 lucruri care merită punctate, fiecare constituindu-se într-un motiv ca să ne acordaţi sprijinul.

1. Experienţa în dezvoltarea cu succes a unor proiecte culturale şi educaţionale

Deşi asociaţia este nouă, proiectele susţine au o vechime de până la 7 ani. Nu sunt nişte proiecte care au consumat nişte resurse şi apoi au fost abandonate, cum vedem adesea. Din contră, sunt proiecte vii, în creştere. Chiar mai mult, majoritatea sunt în top pe segmentul lor: www.citatepedia.ro este un reper cultural-literar, www.ro-en.ro este cel mai accesat site din domeniul limbilor străine, iar www.galeriadearta.com este cel mai vizitat site informativ referitor la artele vizuale. Toate acestea dovedesc că oamenii care s-au adunat în jurul acestor proiecte fac treabă bună.

2. Impactul major

Orice acţiune culturală sau educaţională făcută cu suflet merită respect. Totuşi, este bine să ne gândim şi la impact. Dacă duci 20 de copii într-un muzeu o dată pe lună este frumos. Dacă aduci 500 de oameni la Ateneu într-o zi de weekend este grozav. Dar cum este dacă în fiecare zi faci ca un stadion plin cu oameni să citească măcar câteva rânduri inteligente sau câteva versuri? Asta face www.citatepedia.ro, care are până la 17.000 de cititori într-o singură zi (340.191 în februarie 2012). Iar www.ro-en.ro urcă şi mai mult, până la 23.000 de utilizatori/zi (387.949 în februarie 2012). Dacă vom compara şi resursele foarte mici faţă de alte acţiuni culturale, impactul este cu atât mai mare. Mai mult, statisticile sugerează că aceste proiecte sunt printre cele mai influente din domeniile lor, tractând şi alte site-uri.

3. Accesul gratuit

Toate proiectele susţinute de asociaţie sunt accesibile tuturor în mod gratuit. În toţi aceşti ani, proiectele au fost susţinute doar din publicitate, şi oricine a desfăşurat activităţi culturale finanţate astfel ştie că nu e treabă uşoară, în general firmele considerând că nu e aria optimă pentru a se promova (deşi putem argumenta puternic împotriva acestei prejudecăţi).

4. Platformă interculturală

Citatepedia se extinde internaţional prin www.citatepedia.net şi www.citatepedia.com, încurajând traducerile. Aceasta nu înseamnă doar că autori străini devin (mai) cunoscuţi în România, ci şi că avem un instrument pentru a face (mai) cunoscuţi autori români în lume şi de a lega colaborări între aceştia şi posibilii parteneri din alte ţări. Iar faptul că www.ro-en.ro facilitează informarea şi comunicarea dincolo de graniţele României este evident.

5. Prestigiul dobândit

Aceste proiecte au numeroase colaborări naţionale şi internaţionale cu scriitori, traducători, artişti, edituri, muzee, galerii de artă, institute culturale, instituţii de învăţământ etc. Citatepedia a fost invitată la Viena de către Institutul Cultural Român şi a fost recunoscută la Belgrad pentru promovarea aforisticii sârbe, ca să dăm doar două exemple. Pe plan educaţional, este deja de tradiţie colaborarea cu Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, prin care masteranzii şi-au exersat abilităţile de traducere şi au învăţat lucruri noi prin participarea la mai multe proiecte. Nu în ultimul rând, ne este foarte dragă aprecierea de care se bucură proiectele în rândul publicului, manifestată în modalităţi dintre cele mai diverse.

6. O bază mai solidă

Unele dintre proiecte despre care discutăm au ajuns să aibă o valoare certă, de interes naţional (sperăm chiar internaţional). Ele înglobează munca şi încrederea investite de cei care au contribuit mai mult sau mai puţin constant (de exemplu, la Citatepedia au contribuit deja peste 3000 de persoane). Nu este firesc ca un proiect care capătă o asemenea amploare să depindă de timpul şi resursele financiare ale unui singur om şi de activitatea voluntară a câtorva inimoşi. Asociaţia Culturală Citatepedia tocmai asta îşi propune: să lărgească baza de susţinere. Este nevoie de resurse financiare care să asigure o găzduire online de calitate şi de câţiva angajaţi care să se ocupe zilnic de numeroasele probleme administrative. Acolo unde statul reduce, noi vrem să creăm locuri de muncă.

7. Se poate mai mult

Există numeroase idei în aşteptare. Ştim cum, dar resursele foarte limitate fac ca lucrurile să evolueze relativ lent. Prin mai multă finanţare, sperăm să accelerăm proiectele existente, să lansăm unele noi, să sprijinim mai divers cultura şi educaţia online din România.

Aşadar, reiterez invitaţia să ne susţineţi prin Sistemul 2% din impozitul pe venit, ca şi prin alte modalităţi (donaţii, sponsorizări etc). Pentru orice lămuriri, nu ezitaţi să lăsaţi mesaj.

2% din impozitul pe venit pentru Asociaţia Culturală Citatepedia

Una dintre posibilităţile de a finanţa o organizaţie neguvernamentală este Sistemul 2%, prin care fiecare cetăţean care contribuie la bugetul de stat poate direcţiona 2% din impozitul său pe venit către ce ONG doreşte. Şi poate că este cea mai frumoasă modalitate de finanţare, deoarece dă o şansă societăţii, prin fiecare individ al său, de a împinge lucrurile în direcţia dorită. Practic, fiecare decide ce se va face cu o părticică din contribuţia sa la bugetul naţional. Dacă nu luaţi această decizie, va decide statul ce se va face cu respectiva sumă.

Deşi se bazează pe o activitate continuă, de peste 7 ani, în domeniul culturii şi educaţiei prin internet, Asociaţia Culturală Citatepedia se află la început de drum în această formulă de organizare. Cu atât mai mult avem nevoie de sprijinul vostru!

În prima fază, ne propunem:

  • asigurarea unei găzduiri online de calitate pentru site-uri culturale/educaţionale precum:
    • www.citatepedia.ro – portalul cultural-literar românesc cu cea mai mare audienţă (peste 300.000 de vizitatori diferiţi într-o lună)
    • www.citatepedia.net – cea mai mare colecţie interculturală de citate realizată vreodată în România şi una dintre cele mai mari din lume (circa 250.000 de înregistrări)
    • www.datepedia.ro – catalog de evenimente cultural-istorice
    • www.galeriadearta.com – cel mai accesat site informativ despre artele vizuale
    • www.ro-en.ro – site-ul din domeniul limbilor străine cu cea mai mare audienţă (peste 350.000 de vizitatori diferiţi într-o lună)
  • angajarea a cel puţin un redactor, care să se ocupe de activităţi precum:
    • creşterea numărului de ştiri culturale
    • mai buna coordonare a participanţilor voluntari
    • moderare mai rapidă a discuţiilor
    • asigurarea calităţii lingvistice (de la greşeli gramaticale la greşeli de tastare)
    • procesarea unor baze de date

De aceea, vă invităm să ne susţineţi, direcţionând cei 2% către:

Asociaţia Culturală Citatepedia
CIF: 29743518
Cont: RO29 BTRL 0140 1205 W846 06XX (deschis la Banca Transilvania)

Pentru a vă fi mai uşor, aveţi mai jos:

Nu este nevoie să completaţi suma, va fi calculată de organul fiscal.

Formularul completat trebuie trimis prin poştă la administraţia financiară de care aparţineţi (scrisoare recomandată cu confirmare de primire) sau îl puteţi depune personal. Termenul limită este 25 mai 2012, dar ar fi o idee bună să nu aşteptaţi până atunci.

Pentru adresele şi numerele de telefon ale organelor fiscale, puteţi accesa www.asistenta-juridica.eu/administratiile_financiare.php (clic pe judeţ).

Nu ezitaţi să recomandaţi această pagină rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor, să puneţi linkuri pe bloguri, Facebook, Twitter şi alte reţele sociale – pe scurt, să daţi mai departe. Avem nevoie de cel puţin 200 de formulare completate pentru a obţine rezultate semnificative.

Pentru orice nelămuriri, lăsaţi un comentariu!

0

Your Cart