Asociaţia Culturală Citatepedia®

răspândim idei şi sentimente

Noutăţi

Asociaţia Culturală Citatepedia participă în Campionatul de Bine 2017-2018

Pentru al doilea an consecutiv, Asociaţia Culturală Citatepedia s-a înscris în competiţia de proiecte caritabile organizată de Bursa Binelui.

La ediţia anterioară, am participat cu proiectul Locuri de munca pentru persoane cu handicap grav, desfăşurat sub genericul „Punem minţile la treabă”. Cu acest proiect, ne-am numărat printre finalişti. Ca urmare, în anul 2017 asociaţia a angajat două persoane cu dizabilităţi fizice, care au desfăşurat proiecte culturale cu mare impact:

  • site-uri culturale/educaţionale cu o audienţă lunară de un milion de vizitatori
  • un proiect de promovare a culturii române în lume (co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional)
  • 5 cărţi publicate

La ediţia actuală a Campionatului de Bine, continuăm: Punem minţile la treabă.

De ce este important ceea ce facem?

Ştii cum e să fii o persoană în scaun rulant? Să zicem că toate bordurile şi intrările în clădirile unde ai nevoie să circuli sunt accesibilizate. Să zicem că ai o maşină adaptată. Să zicem că găseşti un patron înţelegător, care îţi dă şansa să îţi foloseşti abilităţile. Am înşirat atât de multe ipoteze puţin probabile, încât combinaţia lor frizează imposibilul. Dar să zicem că se poate. Lucrezi o vreme şi apoi se întâmplă inevitabilul: vine iarna. Zăpadă, viscol. Nu ai cum să ieşi din casă cu zilele. Adio, serviciu.

Pe de altă parte, poţi să-ţi imaginezi ceva mai bun pentru o persoană cu dizabilităţi decât şansa de a desfăşura o activitate zilnică, utilă şi remunerată?

Soluţia găsită de Asociaţia Culturală Citatepedia este lucrul la domiciliu, pe calculator, colaborarea fiind realizată printr-un ansamblu de servicii online. Astfel, persoanele cu dizabilităţi angajate pot beneficia de toate adaptările pe care le au deja, prezenţa unui însoţitor nu constituie o problemă, iar vremea de afară n-are decât să fie cum vrea ea.

Proiectul are însă şi o altă faţetă: beneficiarii acestor activităţi culturale/educaţionale sunt un milion de români. Impactul social este evident.

Ceea ce facem este şi un model de urmat. Nu este uşor, dar dacă vrei, se poate.

De ce avem nevoie de ajutor de această dată?

Proiectele pe care le desfăşurăm nu pun în prim-plan profitul, ci beneficiile sociale.

Modificările legislative din 2017 au creat mari dificultăţi ONG-urilor. Numărul firmelor care pot face sponsorizări s-a redus drastic, au apărut limitări pentru unităţile protejate etc. Pentru 2018, situaţia se anunţă chiar mai rea: şi mai puţine firme vor putea face sponsorizări, valorile redirecţionate prin sistemul 2% scad cu mai mult de o treime, angajările part-time devin adesea imposibile.

În acest context, sprijinul vostru este şi mai important. Vrem să continuăm proiectele culturale pe care le derulăm, având ca angajaţi doar persoane cu dizabilităţi.

Cum ne poţi ajuta în Campionatul de Bine?

Punctajul din Campionatul de Bine este calculat înmulţind numărul de donaţii cu valoarea totală a donaţiilor. Aşadar, numărul donaţiilor este foarte important.

Concursul are 3 etape, fiecare persoană putând dona în fiecare etapă.

Donaţia minimă este de 5 lei. Se realizează prin card, în 5 minute. O poţi face chiar acum, click aici!

Pentru donaţiile de 100 lei sau mai mult, avem daruri surpriză. Putem spune doar că sunt realizate în asociaţia noastră, nu găsiţi în magazine.

Vom folosi bine fiecare leu. Vei vedea asta în rezultatele de la finalul lui 2018 şi vei şti că sprijinul tău e acolo.

Mulţumim!

Citatepedia.ro – peste 600.000 de vizitatori într-o lună

Site-ul Citatepedia.ro, cel mai cunoscut proiect de care se ocupă Asociaţia Culturală Citatepedia, a depăşit, în luna noiembrie 2017, pragul de 600.000 de vizitatori diferiţi într-o singură lună. Este o audienţă greu de imaginat pentru un site cultural, dar iată că se poate!

Şi site-ul ro-en.ro, cel mai accesat dicţionar român-englez online, are o audienţă excelentă în această perioadă, atingând 380.000 de vizitatori/lună. În total, site-urile de care se ocupă Asociaţia Culturală Citatepedia ating o audienţă lunară de 1 milion de utilizatori şi circa 4 milioane de pagini afişate.

Cugetările româneşti cuceresc lumea – la o lună de la lansare

Proiectul „Cugetările româneşti cuceresc lumea” – realizat de Asociaţia Culturală Citatepedia și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – și-a început de o lună existența online, prin site-ul www.intercogito.ro și prin pagina oficială de Facebook.

În această scurtă perioadă, cugetările din cadrul proiectului au fost distribuite pe rețelele sociale, atât în română, cât și în celelalte limbi, de aproape o mie de ori și vizualizate de circa 30.000 de ori. Site-ul www.intercogito.ro a avut circa 2.000 de vizite, iar jumătate dintre acestea au fost din străinătate. Nu-i rău deloc pentru un proiect ce abia a făcut ochi în lume!

Mulțumim pentru sprijin Ambasadelor României din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța, Spania, Austria și Africa de Sud. De asemenea, mulțumim Institutului Cultural Român din New York, Madrid și Paris. În acest fel, au aflat despre proiect nu doar numeroși români din diaspora, ci și străini interesați de România, din diferite părți ale lumii. După cum reiese și din titlul proiectului, asta ne-am propus în primul rând: cugetările românești să ajungă în cât mai multe zone geografice, pentru a răspândi și în acest fel cultura română.

Referitor la articolele publicate despre proiect în această primă lună, mulțumirile sunt pentru James Geary (unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în aforistică din Statele Unite), Observatoire Européen du Plurilinguisme (structură de cooperare europeană în domeniul plurilingvismului), Occidentul Românesc (cea mai activă publicație a diasporei din Spania), Aforismi Meglio (site italian de aforistică), EgoPhobia, Știri ONG, Omnilexica, HotNews, SmartNews, România Pozitivă, Telegrama și PR Wave.

Nu în ultimul rând, mulțumim tuturor celor care au apreciat proiectul și au contribuit voluntar la promovarea sa prin rețelele sociale și prin e-mail. Ne-am făcut noi prieteni – iar când prietenii fac treabă împreună, aceasta este făcută cu și mai multă bucurie!

Chiar dacă această primă parte a proiectului se încheie pe 15 noiembrie 2017, Asociația Culturală Citatepedia va continua să se ocupe de proiect și să îl promoveze prin resurse proprii, până când cugetările românești vor deveni cunoscute în toată lumea. Avem și idei pentru dezvoltări ulterioare.

Intercogito.ro se alătură celuilalt proiect multilingv de care ne ocupăm: Citatepedia.net. Fiecare are propriul concept, dar ambele construiesc punți între culturile lumii.

Dorim să promovăm cultura română în lume și o vom face prin ce ne pricepem mai bine: internet și literatură. Vă așteptăm pe cât mai mulți alături de noi!

0

Your Cart